Ghid vacanta San Marino

San Marino, una dintre cele mai mici tari independente, este un stat situat in centrul Italiei, in apropierea tarmului Adriatic. Relieful acestei tari este caracterizat de coline joase, dominat de trei varfuri ale lui Monte Titano, Apeninii Nordici. Capitala poarta acelasi nume si este foarte bogata in monumente arhitecturale, muzee si istorie.

Clima este mediteraneana, cu veri secetoase si fierbinti. Recomandam sa vizitati aceasta tara din aprilie pana in iunie, in aceasta perioada vremea este insorita si statiunile nu sunt foarte aglomerate, avand in vedere ca scolarii nu au intrat in vacanta. Cei care doresc pot vizita San Marino in perioada : "Zilele Medievale si Competitia de Tragere cu Arcul”.

Legenda spune ca numele acestei tari si amplasarea sa montana sunt date de Marinus din rab, un pietrar care fugea de furia anticrestina a autoritatilor romane. Acesta s-a refugiat pe Monte Titano, unde a construit si o biserica crestina. Micul stat, constituit din noua citadele imprastiate pe versantii muntilor, ofera foarte multe locuri ce merita vazute. Printre acestea se numara: garzile in uniforme medievale, cele 3 turnuri pe cele 3 varfuri ale lui Monte Titano, Biserica San Marino, Grand Prix-ul statului San Marino, La Rocca (sau Guaita)- cel mai vechi turn, Palazzo Publico, State Museum si Palatul Guvernului in stil neo-gotic.

Din punct de vedere gastronomic, San Marino, este recunoscut pentru pastele facute in casa, fagioli con le cotiche (supa consistenta de fasole cu sorici) si nidi di rondine ( paste umplute cu sunca, branza si un sos de tomate, gatite in sos alb). In ceea ce priveste deserturile, cele mai cunoscute sunt zuppa di ciliege si bustrengo. San Marino este recunoscut pentru vinurile sale, in special pentru renumitul vin rosu Sangiovese.

Iubitorii sporturilor trebuie sa stie ca aici vor intalni padurile de pin, campurile si coastele perfecte pentru calarie, pescuit si drumetii, iar pantele din jurul capitalei sunt excelente pentru ciclism montan. In orice parte ati privi, dar in special spre varful muntelui, veti vedea o panorama unica - solurile fertile Emilia Romagna, dealurile unduitoare din Marche si Montefeltro, pana la Marea Adriatica.

Harta San Marino

Obiective de vizitat in San Marino

Top obiective San Marino